paríp (parípi),
s.m. –
Cal tînăr,
bidiviu. Mgr. πάριππος (Cihac, II, 684), ngr. παρίππι, cf. sl.
paripŭ „mîrțoagă”, sb., cr., slov.
parip, mag.
paripa. Der. din sl. (Miklosich,
Lexicon, 555) sau din mag. (Gáldi,
Dict., 150) e mai
puțin probabilă.
Sec. XVII, înv.