părți, s.f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucată, porțiune. ♢ În parte = a) loc. adv. în oarecare măsură, parțial; b) loc. adj. și adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. făcând abstracție de ceilalți, aparte. ♢ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în bună măsură. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte parte... = (despre oameni) unii... alții...; (despre lucruri) atât... cât și...; (în corelație cu sine însuși) unii oameni..., alți oameni...; unele lucruri..., alte lucruri 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componența sau de esența unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ♢ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. Parte de propoziție = cuvânt sau grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. ♢ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupări. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. ♦ Spec. Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. ♢ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câștig (realizat în comun), pe care și-o rezervă cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-și face parte (din...) = a-și însuși ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreună cu altul de pe urma unui câștig. ♦ (Pop.) Ceea ce e hărăzit sau sortit (în bine sau în rău) cuiva; soartă, destin. ♢ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existența cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. (Fam., ca formulă de jurământ) Să n-am parte de tine dacă știu. ♦ Noroc, șansă. ♦ (Concr.; pop.) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soțul sau soția cuiva ori în legătură cu care se face un proiect de căsătorie. 4. Contribuție în bani sau în muncă la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cotă corespunzătoare din beneficiu; (concr.) cota respectivă care revine fiecărui participant. ♢ Loc. adj. și adv. În parte = a) (care se face) în mod proporțional; b) (în sistemul de arendare a pământurilor) (care se face) în dijmă, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat. ♢ Expr. Parte și parte = în părți, în cote egale. II. 1. Regiune (geografică), ținut; loc; țară. ♢ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau părțile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbește; băștinaș, originar (din...). Loc. adv. În (sau din, prin) toate părțile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nici o parte = nicăieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbește; pe acolo. În altă parte = aiurea. 2. Margine, latură, extremitate a unui lucru, a corpului unei ființe etc.; fiecare dintre cele două laturi sau dintre fețele ori muchiile unui obiect. ♢ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de altă parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privință..., în altă privință..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, pieziș. La o parte: a) într-o latură, la oarecare distanță, mai la margine; b) izolat, separat. ♢ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în lături, a face loc să treacă cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (să acționeze, să ia poziție). La o parte! = ferește-te! fă loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndepărta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lăsa la o parte = a renunța la..., a înceta să... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zăpăcit, țicnit, nebun. 3. Direcție, sens (în spațiu); 4. Fig. Punct de vedere într-o problemă dată; privință. Din partea mea fă ce vrei. III. Categorie socială, profesională etc.; tabără, grup, colectivitate; persoanele care alcătuiesc o asemenea categorie, tabără etc. ♢ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui) = care face parte din familia mamei (sau a tatălui). ♢ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alături de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul său. A lua (sau a ține) parte (sau partea) cuiva = a apăra, a susține; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semăna cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) bărbătească = (ființă de) sex masculin; totalitatea bărbaților. Parte(a) femeiască = (ființă de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o acțiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ♢ Parte contractantă = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.
s. 1. v. bucată. 2. v. secțiune. 3. v. judecie. 4. v. submulțime. 5. v. pasaj. 6. v. fragment. 7. v. coastă. 8. v. latură. 9. v. sector. 10. v. loc. 11. v. direcție. 12. direcție, latură, sens. (Din toate ~țile veneau spre noi.) 13. (JUR.) (rar) justițiabil. (~ într-un proces.) 14. v. tabără. 15. v. participație.
s. v. destin, dotație, dotă, fatalitate, grupare, menire, moleculă, noroc, partidă, predestinare, rol, soartă, tabără, ursită, zestre, zodie.
f. 1) Element din care se compune sau în care se împarte un tot. O ~ din recoltă a fost strânsă. O ~ din deputați n-au susținut proiectul. ♢ Cea mai mare ~ marea majoritate; în mare măsură. În ~ a) într-o oarecare măsură; parțial; b) separat; pe rând; c) aparte. ~ de vorbire clasă de cuvinte grupate conform anumitor caracteristici morfologice. ~ de propoziție element constructiv al unei propoziții care îndeplinește o anumită funcție sintactică. 2) Cantitate care îi revine cuiva la o împărțeală. ♢ ~ea leului cantitate preponderentă pe care și-o ia cineva dintr-un câștig obținut în comun. A avea ~ de ceva a dispune, a se bucura de ceva. A face ~ dreaptă a împărți egal. 3) Contribuție la o activitate comună. ♢ A lua ~ a participa. 4) Porțiune dintr-un spațiu; loc. Din care ~ vine? ♢ Cele patru părți ale lumii cele patru puncte cardinale. Din ~ea (sau părțile) locului din ținutul (localitatea) despre care se vorbește; localnic. În toate părțile peste tot; pretutindeni. 5) Extremitate laterală a unui obiect; margine; latură. ♢ A se da la o (sau într-o, de-o) ~ a) a se feri; a se da în lături; b) a se eschiva; a se sustrage. A lăsa la o ~ a înceta de a mai îndeplini; a abandona. A pune la (sau de o) ~ a economisi; a lăsa în rezervă. A da (sau a face) într-o ~ a ocoli. Din ~ea cuiva (sau a ceva) în ceea ce privește pe cineva sau ceva; din punctul de vedere al cuiva. Pe de o ~ privind sub un aspect. Pe de altă ~ privind sub alt aspect. 6) Persoană (organizație sau stat) antrenată într-o anumită acțiune. 7) Totalitate de persoane care alcătuiesc aceeași categorie socială sau profesională. ♢ ~ bărbătească ființă de sex bărbătesc. ~ femeiască ființă de sex feminin. Din ~ea mamei (a tatălui etc.) din neamul mamei (al tatălui etc.). Din ~ea (cuiva) în numele cuiva; ca reprezentant al cuiva. A fi de ~ea cuiva a susține pe cineva. A-i lua (sau a-i ține) cuiva ~ a-i lua cuiva apărarea. 8) Porțiune dintr-o lucrare; compartiment. ~ea finală. ~ea practică. [G.-D. părții] /<lat. pars, ~tis
s.f. – 1. Bucată, porțiune. – 2. Diviziune, secțiune. – 3. Rație. – 4. Loc. – 5. Grup, clică; apărare. – 6. Contractant, interesat. – 7. Intervenție, hîrtie. – 8. Direcție, latură. – 9. Raport, relație. – 10. Gen, sex. – 11. Clasă, castă, categorie. – 12. Soartă, destin. – 13. (Adv.) Parțial. -Mr. parte, megl. parti, istr. pǫrătŭ. Lat. partem (Pușcariu 1274; Candrea-Dens., 1339; REW 6254), cf. it., sp., port. parte, fr. part. După Meyer-Lübke, Rom. Gr., III, 221, sensul adverbial ar reproduce lat. partim. Weigand, Jb., XVI, 79, explică sensul 12 prin influența bg. čestu, care de asemenea, are două sensuri, dar Densusianu, GS, I, 312 a demonstrat că evoluția semantică este spontană. Der. părtaș, s.m. (participant; partizan, adept; coposesor, coproprietar); părtășie, s.f. (parțialitate, părtinire; participare; coproprietate); părtășire, s.f. (înv., participiu); părticea (var. părticică), s.f. (diminutiv al lui parte), pe care Pușcariu 1275 și REW 6257 îl derivă din lat. particĕlla, fără îndoială în mod echivoc; părti, vb. (înv., a favoriza); partnic, adj. (partizan, părtinitor), cu suf. -nic; părtini, vb. (înv., a participa; a fi de partea cuiva, a favoriza, a avantaja), din cuvîntul anterior sau, după Densusianu, Rom., XXXIII, 283 și Tiktin dintr-un *părtean dispărut; după Koerting 6881, din lat. partem tenēre); părtinitor, adj. (parțial, care se poartă cu parțialitate); nepărtinitor, adj. (imparțial); împărți, vb. (a distribui; a divide, a rupe; a separa; a face o diviziune), pe care Candrea-Dens., 1343 îl trimit la lat. impartῑre; împărțire, s.f. (diviziune); împărțeală, s.f. (diviziune, distribuire); împărțitor, s.m. (poștaș; s.n., divizor); deîmpărțit, s.n. (primul termen al unei împărțiri); copărtaș, s.m. (coproprietar, acționar); împărtăși, vb. (a comunica, a da de știre; refl., a lua parte, a participa; a lua cuminecătură), din părtaș, ca împărți din parte (pentru ultimul sens, Șeineanu, Semasiol., 49, propune un paralelism cu sl. pričęstiti sę, din čęsti „destin”; mai curînd s-ar părea că trebuie să se pornească de la sensul de „a comunica”, la fel ca în celelalte limbi romanice); despărți, vb. (a separa, a divorța; înv., a deosebi), pe care Candrea-Dens., 1344 îl trimit la lat. *dispartῑre; despărțeală (var. despărțenie), s.f. (separare); despărțămînt (var. despărțimînt), s.n. (departament), format după fr. département; despărțire, s.f. (separare; înv., sector, cartier; comisariat); despărțitor, adj. (care separă); despărțitură, s.f. (separator; departament; diviziune, secțiune); nedespărțit, adj. (inseparabil). Der. neol. partaj, s.n., din fr. partage; partener, s.m, din fr. partenaire; participa, vb., din fr. participer; participant, adj., din fr. paticipant; participiu, s.n., din fr. participe; participial, adj., din fr. participial; particular, adj., din fr. particulier; particularism, s.n.; particularitate, s.f.; particulariza, vb.; partidă (var. partid), s.f. și n. (întrecere sportivă; cont; cantitate de mărfuri; diversiune în comun; persoană susceptibilă de a contracta o căsătorie; înv., partid, facțiune), din it. de N. (ven.) partida, prin intermediul ngr. παρτιδα, sec. XVII, (Gáldi 222); partid, s.n. (facțiune), din fr. parti, ngr. παρτίδον; partitiv, adj.; partitură, s.f., din fr. partitura; partizan, s.m., din fr. partisan; parțial, adj., din fr. partiel; parțialitate, s.f.; imparțial, adj.; imparțialitate, s.f.. – Din rom. provine rut. parti „ursită” (Candrea, Elemente, 404).
adj. care aparține parților, popor din antichitate, de origine iraniană, dintre Eufrat și Indus. ♢ (s. f.) limbă din familia limbilor iraniene, vorbită de parți. (< fr. parthe)
, pérți, și părți, s.f. (reg.) 1. panglică împodobită cu monede de aur sau de argint sau cu mărgele (legată în păr, pe frunte sau la pălărie); salbă de bani sau de mărgele. 2. cingătoare cu mărgele; betelie. 3. fiecare dintre dungile colorate ale unei țesături sau pături.
s.f. – 1. Panglică, colier de mătănii sau de medalii. – 2. Cingătoare. Mag. párta (Candrea). În Banat.
s.m. pl. Veche populație de origine iraniană stabilită în vestul Asiei, unde a întemeiat un puternic stat sclavagist în sec. III a. Cr. – Din fr. Parthes.
s.f. v. pârtie.