definiția parvenire definiție dex

s.f. Acțiunea de a parveni și rezultatul ei. – V. parveni.

s. v. îmbogățire.

s. f., g.-d. art. parvenírii

s.f. Acțiunea de a parveni și rezultatul ei. [< parveni].

parvín, vb. IV. Intranz. 1. A ajunge, fără merite deosebite, prin mijloace neoneste sau printr-un concurs favorabil de împrejurări, la o bună situație materială, politică sau socială; a pătrunde într-o pătură socială înaltă; a se ajunge. 2. (Franțuzism) A reuși, a izbuti. 3. (Despre știri, scrisori etc.) A ajunge la destinație, a fi remis destinatarului. ♦ (Despre lumină, zgomote etc.) A se propaga prin spațiu până la un anumit punct, a se face simțit. – Din fr. parvenir.

vb. 1. v. îmbogăți. 2. v. ajunge.

vb. v. ajunge, izbuti, reuși, sosi.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. parvín, imperf. 3 sg. parveneá; conj. prez. 3 sg. și pl. parvínă

intranz. 1) A obține pe căi necinstite o situație materială nemeritată; a se căpătui; a ajunge. 2) (despre știri, scrisori etc.) A ajunge la destinație. 3) (mai ales despre zgomote) A se răspândi, venind de departe; a ajunge. /<fr. parvenir

vb. – A se ajunge; a izbuti, a reuși. – Var. înv. perveni. Fr. parvenir și var. din lat. pervenire (la Alecsandri), adaptat la vb. veni. – Der. parvenit, s.m. (ajuns, îmbogățit de curînd), din fr. parvenu.

vb. IV. intr. 1. A se ridica, a ajunge la o situație bună fără a avea merite deosebite; a se îmbogăți. 2. A-și atinge scopul, a reuși, a izbuti. 3. (Despre știri) A ajunge (la destinație). [P.i. parvín. / < fr. parvenir].

vb. intr. 1. a se ridica, a ajunge la o situație materială sau socială bună fără a avea merite deosebite și folosind mijloace necinstite; a se îmbogăți. 2. a-și atinge scopul, a reuși, a izbuti. 3. (despre știri, scrisori etc.) a ajunge (la destinație). (< fr. parvenir)