expr. (iron. – d. oameni) a învăța un lucru pe cineva mai competent / mai experimentat decît sine în respectivul domeniu.
s. v. codobatură, prundar, prundaș.
(zool.) s. f.
pasări, s.f. Acțiunea de a pasa și rezultatul ei. – V. pasa.
s.f. (Rar) Acțiunea de a pasa și rezultatul ei. [< pasa].
păsări, s.f. 1. (La pl.) Clasă de vertebrate ovipare, cu corpul acoperit cu pene, cu aripi pentru zbor și cu fălcile acoperite cu formații cornoase; (și la sg.) animal din această clasă. ♢ (De-a) pasărea zboară = joc de copii în care jucătorii imită zborul unei păsări. ♦ Fig. Avion. 2. Spec. Nume generic pentru păsările (1) domestice crescute pe lângă casa omului în scop economic; orătanie; spec. găină. ♦ Carne de pasăre (2), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. 3. (Reg.) Vrabie. 4. Compuse: pasărea-muscă = colibri; pasărea-liră = pasăre australiană la care masculul are coada în forma unei lire, viu colorată (Menura superba); pasărea-omătului = pasăre mică cu penele de diferite culori în care predomină culoarea albă (Plectrophenax nivalis): pasărea-cânepii = cânepar; pasărea-paradisului = pasăre exotică cu pene bogate și frumos colorate (Paradisea apoda). [Var.: (înv. și pop.) pásere s.f.] – Lat. passer.
s. (ORNIT.) 1. zburătoare. 2. orătanie, (reg.) cobaie, cojbăliță, galiță, gujălie, oară. (Crește păsări pe lângă casă.) 3. pasăre de pradă = pasăre răpitoare; pasăre răpitoare = pasăre de pradă. 4. pasărea-furtunii v. furtunar; pasărea-muscă v. colibri; pasărea-omătului (Plectro-phenax nivalis) = (reg.) presură-de-iarnă, presură-de-omăt; pasărea-paradisului (Paradisea apoda) = (reg.) pasărea-raiului.
f. Animal vertebrat ovipar, având corpul acoperit cu pene, aripi adaptate, de obicei, pentru zbor, și un cioc în partea anterioară a capului. ~ domestică. ~ de pădure. ~ migratoare. ♢ ~ călătoare pasăre care pleacă iarna în țările calde. ~-muscă pasăre tropicală de talie foarte mică, cu cioc lung, subțire, cu penaj viu colorat, strălucitor, care poate zbura foarte iute; colibri. ~-liră pasăre australiană cu coada în formă de liră (la bărbătuși). ~ea-paradisului v. PARADIS. ~ măiastră pasăre înzestrată în credințele populare cu puteri supranaturale; pasăre năzdrăvană. [G.-D. păsării] /<lat. passer
s.f. – 1. Vertebrat ovipar cu corpul corpul acoperit cu pene; zburătoare. – 2. Organ genital masculin. – Istr. pǫsăre. Lat. passarem, forma vulgară a lui passerem (Pușcariu 1280; Candrea-Dens., 1350; REW 6268), cf. it. passero, prov. paser, cat. passara, sp. pájaro, port. pássaro. Pentru sensul al doilea, cf. pulă și can. pájaro. – Der. păsăresc, adj. (de pasăre; confuz, încurcat); păsărește, adv. (încurcat, confuz); păsăreț, s.n. (mulțime de păsări); păsărică, s.f. (pasăre mică; organ genital); păsărime, s.f. (mulțime de păsări); păsăroi, s.m. (pasăre mare; Trans., vrăbioi); păsărar, s.m. (vînător, vînzător sau crescător de păsări; uliu, erete).
s. f., pl. păsări-líră
s. f., pl. păsări-muscă
s. v. codobatură, prundar, prundaș.
s.f. (Pop.) Faptul de a-i păsa1 (1) cuiva ceva; grijă, interes, preocupare (pentru cineva sau ceva); îngrijorare, teamă. ♢ Loc. adj. și adv. Fără (de) păsare = nepăsător, indiferent. – V. păsa1.
s. v. atenție, frică, grijă, interes, preocupare, sinchiseală, sinchisire, sin-chisit, teamă, temere.
s.f. – Locuință, casă. Lat. pausare, al cărui rezultat normal ar fi păsare, dar care a pierdut sensul său verbal (Giuglea, Dacor., II, 638-42), cf. răposa. Sec. XVI, înv.