patinez, vb. I. 1. Refl. (Despre obiecte de metal oxidabil) A căpăta patină1. ♦ A se uza, a se învechi. 2. Tranz. A face (prin diverse procedee tehnice) ca un obiect (metalic, de artă) să capete patină1, a da patină1. – Din fr. patiner.
patinez, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A se da pe gheață cu patinele2; a practica patinajul. 2. (Despre roțile vehiculelor) A se învârti în loc fără să înainteze; p. ext. (despre vehicule) a nu putea să înainteze sau a aluneca, abătându-se de la direcția de înaintare; a derapa. ♦ A se deplasa prin alunecare pe o suprafață lucie. 3. (Tehn.) A glisa. – Din fr. patiner.
intranz. 1) A merge cu patinele pe gheață; a face patinaj. 2) (despre roțile unui vehicul) A se învârti pe loc sau a aluneca fără să se învârtească din cauza lipsei de aderență la sol. 3) A se deplasa alunecând pe o suprafață netedă și lucioasă. 4) (despre piese de mașini) A aluneca pe suprafața altei piese; a glisa. /<fr. patiner
tranz. (obiecte de metal, de lemn, de piatră etc.) A face să se patineze (pe cale naturală sau prin procedee tehnice speciale). /<fr. patiner
pers. 3 se ~eáză intranz. (despre obiecte de metal, de lemn sau despre clădiri) A se acoperi cu patină. /<fr. patiner
vb. I. intr. 1. A merge cu patinele (pe gheață etc.) 2. (Despre vehicule) A nu putea înainta pe un teren alunecos, roțile învârtindu-se pe loc fără a deplasa vehiculul înainte. ♦ (Tehn.) A aluneca pe o piesă de ghidare. [< fr. patiner].
vb. intr. 1. a se deplasa cu patinele. 2. (despre vehicule) a nu putea înainta pe un teren alunecos, roțile învârtindu-se pe loc. ♢ (tehn.) a aluneca pe o pistă de ghidare. (< fr. patiner)