pătucuri, s.n. Pătuț. – Pat1 + suf. -uc.
s. pătuț, (rar) pătișor, pătuleț, (pop.) pătucean, (înv. și reg.) pătucel, (reg.) păteac, pătie, pătui, (înv.) păticean. (Un ~ de copil.)
s. n., pl. pătúcuri
n. (diminutiv de la pat) Pat prevăzut cu o îngrăditură (și fixat pe roți) în care sunt ținuți copiii mici. /pat + suf. ~uc