, peceți, s.f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau care se leagă de un document, de un pachet) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ♢ Expr. Închis (sau ferecat) cu șapte peceți = cu neputință de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; (p. spec.) stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s.f.] – Din sl. pečatĩ.
s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristică, emblemă, însușire, notă, particularitate, proprietate, semn, simbol, specific, stigmat, trăsătură.
f. 1) Obiect constând dintr-o placă cu mâner, pe care sunt gravate în relief embleme și inscripții și care se aplică pe documente (spre a le autentifica); ștampilă. 2) Semn imprimat cu un astfel de obiect. ♢ Închis (sau ferecat) cu șapte ~ți imposibil de aflat; de nepătruns. 3) fig. Trăsătură specifică, particulară; semn distinctiv; amprentă; marcă. [G.-D. peceții] /<sl. pețati
(bot.) s. f.
s.f. v. pecete.
s.f. – 1. Ștampilă, sigiliu, timbru. – 2. (Înv.) Hîrtie ștampilată. – Var. pecete, (Mold.) peceată. Sl. pečatĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 250), cf. sb. pečat, mag. pecset. Sec. XVI. – Der. pecelnic, s.m. (înv., păstrător al peceților statului, cancelar); pecetar, s.m. (înv., păstrător al peceților); pecetlui, vb. (a ștampila), din sl. pečatĭlĕti; pecetluitură, s.f. (hîrtie cu pecete); pecetluit, s.n. (hîrtie cu pecete), sec. XVII, înv.; pecetnic, s.n. (înv., ștampilă).