peisaje, s.n. 1. Parte din natură care formează un ansamblu artistic și este prinsă dintr-o singură privire; priveliște; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creați de om. 2. Gen de pictură sau de grafică având ca obiect reprezentarea cu precădere a priveliștilor din natură; (concr.) tablou, fotografie care reprezintă un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii în opere literare; compoziție literară descriptivă. [Pr.: pe-i-. – Var.: peiságiu s.n.] – Din fr. paysage, it. paessagio.
s. 1. v. landșaft. 2. v. priveliște. 3. v. peisagistică.
n. 1) Colț din natură reprezentând un ansamblu estetic. 2) Reprezentare artistică (în pictură, literatură, muzică etc.) a unui colț din natură. 3) Gen artistic corespunzător (pictural, literar, muzical etc.). [Sil. pe-i-] /<fr. paysage
s.n. 1. Colț din natură care formează un tot estetic; priveliște. ♦ Tablou, desen, fotografie, care înfățișează un colț din natură. 2. Compoziție literară sau muzicală care cuprinde o descriere a naturii. 3. (Fig.) Aspect al societății, al literaturii etc. [Var. peisagiu s.n. / < fr. paysage].
s. n. 1. colț din natură care formează un ansamblu estetic; priveliște. 2. gen de pictură sau grafică având ca obiect reprezentarea priveliștilor din natură; tablou, desen, fotografie care înfățișează un peisaj (1). ♢ (geogr.) mediu care se diferențiază printr-o grupare proprie a elementelor componente (relief, climă, ape, sol, vegetație, faună etc.) 3. compoziție literară sau muzicală care cuprinde o descriere a naturii. 4. aspect al societății, al literaturii etc. (< fr. paysage)