(1) s.m. (2, 3) s.n. 1. S.m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, întrebuințată în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ♢ Pelin alb (sau mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin de mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S.n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S.n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scopul curative. – Din bg. pelin.
s. (BOT.) 1. (Artemisia absinthium) (reg.) peliniță, iarba-fecioarelor, lemnul-Domnului. 2. (Artemisia scoparia) (reg.) peliniță.
s. v. imortelă, pelinariță, peliniță, plevaiță.
m. Plantă erbacee amară la gust, cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze verzi-cenușii pe față și argintii-surii pe dos și cu flori galbene aromate, folosită în medicină și în industria băuturilor alcoolice. /<bulg. pelin
s.m. – 1. Plantă cu frunze și flori amare (Artemisia absinthium). – 2. (S.n.) Vin preparat în stil de vermut. – Mr. pilonu, megl. pilin. Sl. pelynŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 250; Conev 47), cf. bg., sb., slov., alb. pelin, pol. piołyn, rus. polin, ngr. πελίνος. – Der. împelina, vb. (a pune la macerat frunze de pelin în vin); pelinat, adj. (preparat în stil de vermut); pelinariță, s.f. (varietate de pelin, Artemisia vulgaris); peliniță, s.f. (varietate de pelin, Artemisia pontica).
s. m. + prep. + s. f.