definiția pendula definiție dex

, pendulez, vb. I. Intranz. (Despre pendule) A face mișcări oscilatorii (lente) de o parte și de alta a poziției de echilibru; a oscila; p. gener. (despre alte obiecte) a face mișcări (lente) asemănătoare cu acelea ale pendulului; (despre ființe sau părți ale corpului lor) a se legăna, a se mișca alternativ într-o parte și alta. ♦ Fig. (Despre oameni) A trece ușor de la o stare la alta; a fi instabil, nehotărât; a oscila. – Din pendul.

vb. v. balansa.

vb., ind. prez. 1 sg. penduléz, 3 sg. și pl. penduleáză

intranz. 1) (mai ales despre obiecte în mișcare) A se mișca alternativ dintr-o parte în alta (ca un pendul); a oscila; a se balansa. 2) fig. (despre persoane) A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a șovăi, a ezita; a oscila; a balansa. /Din pendul

vb. I. intr. A avea mișcări oscilatorii; a se balansa, a oscila. ♦ (Fig.) A fi nehotărât. [Cf. it. pendolare].

vb. intr. a avea mișcări oscilatorii; a se balansa, a oscila în raport cu poziția de echilibru. ♢ (despre valoarea unei mărimi) a varia în jurul unei valori medii. ♢ (fig.; despre oameni) a fi instabil, nehotărât. (< it. pendolare)

s.f. v. pendul.

s. (înv., în Mold.) ornic.

(ceas) s. f., g.-d. art. pendúlei; pl. pendúle

Ceas de perete a cărui funcționare este reglată de un pendul. [G.-D. pendulei] /<fr. pendule, lat. pendulus

s.f. Ceasornic mare de perete, a cărui mișcare este reglată de un pendul; pendul (3) [în DN]. [< fr. pendule].

s. f. ceasornic mare de perete cu mișcare reglată de un pendul. (< fr. pendule)