, pentacorduri, s.n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [Pl. și: pentacorde] – Din fr. pentacorde.
, pentacorduri, s.n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [Pl. și: pentacorde] – Din fr. pentacorde.
s. n., pl. pentacórduri
s. n., pl. pentacórduri
n. 1) (în antichitate) Liră cu cinci coarde. 2) Ansamblu de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. /<fr. pentacorde
n. 1) (în antichitate) Liră cu cinci coarde. 2) Ansamblu de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. /<fr. pentacorde
s.n. 1. Liră cu cinci coarde. 2. Grup de cinci trepte succesive ale unei scări muzicale. [< fr. pentacorde, cf. gr. pente – cinci, chorde – coardă].
s.n. 1. Liră cu cinci coarde. 2. Grup de cinci trepte succesive ale unei scări muzicale. [< fr. pentacorde, cf. gr. pente – cinci, chorde – coardă].
s. n. 1. instrument cu cinci coarde, în Grecia antică, asemănător unei lire. 2. (muz.) sistem de cinci sunete succesive, formând o cvintă perfectă. (< fr. pentacorde, lat. pentachrodus)
s. n. 1. instrument cu cinci coarde, în Grecia antică, asemănător unei lire. 2. (muz.) sistem de cinci sunete succesive, formând o cvintă perfectă. (< fr. pentacorde, lat. pentachrodus)