permutări, s.f. 1. Acțiunea de a (se) permuta (1); transfer, permutație. ♦ (Concr.) Ordin, dispoziție de transferare. 2. (Mat.; Lingv.; mai ales la pl.) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau a mai multor elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație. – V. permuta.
s. 1. v. mutare. 2. (MAT., LINGV.) permutație.
s. f., pl. permutări
f. 1) v. A PERMUTA și A SE PERMUTA 2) mat. Operație prin care două sau mai multe elemente își schimbă locurile. /v. a (se) permuta
s.f. 1. (Liv.) Acțiunea de a permuta; permutație. ♦ Ordin de transferare. 2. (Mat., lingv.; la pl.) Transformare care înlocuiește enumerarea anumitor elemente dintr-o ordine, dată printr-o enumerare a acelorași elemente, dar într-o ordine diferită. [< permuta].