permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.
tranz. 1) A face să se permute. 2) mat. (elemente) A schimba locurile între ele. /<fr. permuter, lat. permutare
intranz. A trece (cu serviciul) dintr-un loc în altul. /<fr. permutter, lat. permutare
vb. I. tr. (Liv.) A transfera un funcționar. ♦ (Mat.) A efectua o permutare (2). [P.i. permút. / < fr. permuter, lat., it. permutare].
permutații, s.f. Permutare. – Din fr. permutation, lat. permutatio.
s. 1. mutare, mutat, permutare, strâmutare, strămutat, transfer, transferare. (~ lui cu slujba la Bacău.) 2. v. permutare.
s. f., pl. permutáții
s.f. Permutare. [Gen. -iei, var. permutațiune s.f. / cf. fr. permutation, lat. permutatio].
s. f. permutare. (< fr. permutation, lat. permutatio)