petitorii, adj. (Jur.: despre acțiuni, cereri etc.) Care are ca obiect recunoașterea sau apărarea dreptului de proprietate sau a unui alt drept real. – Din fr. pétitoire, lat. petitorius.
adj. (Despre o cerere) Prin care se cere unei instanțe recunoașterea proprietății asupra unui imobil. [< fr. pétitoire, lat. petitorius].
adj. (despre o cerere) prin care se cere unei instanțe recunoașterea proprietății sau a unui alt drept. (< fr. pétitoire, lat. petitorius)
s. f., g.-d. art. pețitoárei; pl. pețitoáre
pețitori, -oare, subst. 1. S.m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ♢ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia loc sau să (mai) stea. 2. S.f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.
s. (pop.) logoditor, (reg.) mânător, staroste, stărostoi, (Mold. și Bucov.) grăitor, (Transilv.) votru, (înv.) mijlocitor. (~ la o fată de măritat.)
m. și f. Persoană trimisă la părinții unei fete spre a o cere în căsătorie pentru altcineva. /a peți + suf. ~tor
pețitorii, s.f. (Fam.) Pețit. ♦ Îndeletnicirea pețitoarei. – Pețitor + suf. -ie.
s. f., art. pețitoría, g.-d. art. pețitoríei; pl. pețitoríi, art. pețitoríile