definiția pilire definiție dex

piliri, s.f. Acțiunea de a pili¹ și rezultatul ei; pilit¹. – V. pili¹.

s. (TEHN.) pilit, rășpăluire. (~ unui material metalic.)

(ajustare) s. f., g.-d. art. pilírii; pl. pilíri

pilesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A bea, a consuma (în exces) băuturi alcoolice. 2. Refl. A se îmbăta (ușor), a se ameți de băutură. – Cf. țig. pilo.

pilesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a fasona, a finisa prin așchiere un obiect dur (de obicei metalic) cu ajutorul pilei¹. – Din pilă¹.

vb. (TEHN.) a rășpălui. (A ~ un material metalic.)

vb. v. ameți, bea, chercheli, fura, îm-băta, lua, sustrage, trage, turmenta.

(a ajusta cu ajutorul pilei, a bea) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pilésc, imperf. 3 sg. pileá; conj. prez. 3 sg. și pl. pileáscă

tranz. (piese metalice) A prelucra cu pila (dând formă și/sau dimensiuni necesare). /Din pilă

tranz. fam. (băuturi alcoolice) A consuma în cantități mari (și sistematic). 2. intranz. A avea patima beției. /cf. țig. pilo

intranz. fam. A ajunge într-o stare de (ușoară) ebrietate; a se îmbăta (ușor); a se aghesmui; a se afuma. /cf. țig. pilo

vb. – 1. A bea, a trage la măsea. – 2. (Refl.) A se chercheli, a se afuma. – Var. chili. Țig. pi-, part. pilo „a bea” (Vasiliu, GS, VII, 122; Graur 180; Juilland 171). – Der. pileală, s.f. (băutură, beție); pilangiu, s.m. (bețiv); chilaci, s.m. (Mold., bețiv), cf. țig. sp. pilé „bețiv” (Besses 130).

elem. „păr, pilozitate”. (< fr. pili-, -pilo-, cf. lat. pilus)