pípăi, vb. IV. Tranz. 1. A atinge (ușor și repetat) un obiect ori o ființă cu degetele sau cu palma pentru a se încredința că există sau pentru a constata forma, consistența, calitatea etc.; a cerceta, a examina tactil. ♢ Refl. Se pipăie pe frunte. ♢ Loc. adv. Pe pipăite = atingând, punând mâna (pe obiectul în cauză). ♦ A mângâia (o femeie) atingând (ușor și repetat) cu degetele sau cu palma. ♦ P. anal. A atinge cu laba, cu botul, cu tentaculele etc. pentru a percepe ceva. 2. Spec. (Med.) A palpa. ♦ A lua pulsul. 3. A merge cu nesiguranță, fără să vadă (bine) și folosindu-se de mâini, de baston etc.; a orbecăi. ♢ Loc. adv. Pe pipăite = cu nesiguranță, pe dibuite, bâjbâind. ♦ Tranz. și intranz. A căuta ceva cu mâna pe nevăzute; a dibui, a bâjbâi. 4. Fig. A încerca să afle ceva, a sonda, a tatona; a bănui, a intui că există (într-un anumit fel). – Din sl. pipati.
tranz. 1) (persoane, obiecte) A atinge ușor cu degetele (pentru a se convinge că există). ♢ ~ pulsul a căuta pulsul (pentru a-l măsura). Pe pipăite a) bâjbâind (pentru a găsi obiectul căutat); b) fără siguranță; șovăitor. 2) (bolnavii sau anumite regiuni ale corpului lor) A apăsa ușor cu degetele (pentru a identifica afecțiunea); a palpa. 3) (drumul) A dibui cu piciorul, pășind cu nesiguranță. 4) fig. (gânduri, intenții, situații etc.) A supune unei examinări prealabile prudente; a tatona. /<sl. pipati
vb. – 1. A atinge, a palpa. – 2. A dibui, a căuta pe dibuite. – 3. A tatona, a explora. – 4. A mîngîia o persoană. – 5. (Refl., înv.) A se atinge. – Var. (pers. I) pipăesc. Sl. pipati (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 256; Conev 94), cf. bg. pigam, sb. pipati. Uz general (ALR, I, 91). – Der. pipăială, s.f. (acțiunea de a pipăi; sondare, tatonare); pipăit, s.n. (pipăire); pipăitură, s.f. (acțiunea de a pipăi); pipăibil, adj. (palpabil), format după fr. palpable; achipui, vb. (Mold., a căuta pe dibuite).