pisați, -te, adj. 1. Mărunțit, zdrobit sau prefăcut în pulbere prin pisare. ♢ Expr. Cu oasele pisate = foarte obosit, mort de oboseală, extenuat. 2. Fig. (Fam.; despre oameni) Bătut tare, snopit în bătaie. – V. pisa.
pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf. 2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. – Lat. pi(n)sare.
vb. a mărunți, a sfărâma, a zdrobi, (înv. și pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.)
vb. v. bate, bătători, bătuci, bodogăni, cicăli, dăscăli, decortica, îndesa, piua, plictisi, presa, sâcâi.
tranz. 1) (corpuri solide) A preface în fărâme cu ajutorul unei unelte. ~ piper. 2) fig. (ființe) A bate crunt; a snopi în bătaie. 3) fig. (persoane) A deranja întruna, repetând insistent același lucru; a necăji; a plictisi. /<lat. pi[n]sare
vb. – 1. A strivi, a zdrobi. – 2. A sparge, a sfărîma. – 3. A molesta, a persecuta. – Mr. chisedz(u), chisare. Lat. pῑsāre, forma pop. în loc de pinsare (Diez, Gramm., I, 19; Meyer, Alb. St., IV, 110; Pușcariu 1325; Candrea-Dens., 1395; REW 6517), cf. it. pigiare (calabr. pisare), prov. pizar, fr. piser, sp., port. pisar. – Der. pisoca, vb. (Olt., a tritura, a urlui), cu suf. expresiv -ca; pisoacă, s.f. (Olt., pisare, pisat); pisălog, s.n. (obiect de pisat; plictisitor, supărător, obositor), cf. calabr. pisaluru și, pentru semantism, sp. majadero; pisălogi, vb. (a pisa; a molesta, a sîcîi); pisălogeală, s.f. (sîcîială, vorbă lungă); pîsat (var. Banat pîsat, Mold. păsat, pasat), s.n. (grîu pisat, mei sau porumb zdrobit, grîu fiert; grîu, porumb fiert cu lapte), a cărui relație cu lat. quassatum „melițat” (Pușcariu, Dacor., II, 716) e posibilă, fără a fi necesară; pisătură (var. chisătură), s.f. (Trans., păsat); pisăza, vb. (Banat, a melița); pisăgi (var. pisogi), vb. (a melița), prin încrucișare cu chesăgi; pisăgeală, s.f. (melițare, argăsit); pisoi, s.n. (pisălog).
vb., ind. prez. 1 sg. piș, 3 sg. și pl. píșă, 1 pl. pișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. píșe; ger. pișând
, pișáturi, s.n. (pop.) 1. urină, pișălău. 2. pișare, urinare. 3. (fig.; fam. și peior.) băutură alcoolică slabă, inferioară; băutură răcoritoare caldă, lipsită de gust.