plăgi, s.f. 1. Leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau pe cale operatorie; rană. 2. Situație nenorocită, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.
s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.
f. 1) Vătămare locală a unui țesut organic, provocată de o traumă; rană; leziune. 2) fig. Catastrofă de mari proporții; nenorocire mare și grea care se abate asupra unei colectivități; prăpăd; dezastru; calamitate; flagel. [G.-D. plăgii] /<lat. plaga
s.f. – 1. Rană. – 2. Flagel, calamitate. – Mr. pleagă. Lat. plaga (Pușcariu 1331; REW 6562), dar caracterul popular al cuvîntului este cam îndoielnic; cf. totuși mr., alb. pljagë. – Der. plăguit (var. pleguit), adj. (rănit), înv., în Banat.
s.f. 1. Rană (deschisă). 2. (Fig.) Calamitate; situație nenorocită. [Pl. plăgi. / cf. lat. plaga, germ. Plage].
s. f. 1. rană (deschisă). 2. (fig.) calamitate, flagel; nenorocire. (< lat. plaga)