s. m. plantă erbacee cuprinzând o mulțime de specii sălbatice; pătlagină. (< fr., lat. plantago)
limbarițe, s.f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – limbă + suf. -ariță.
s. (BOT.; Alisma plantago) (reg.) limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, pătla-gină-de-apă, podbal-de-apă.
s. f., g.-d. art. limbáriței; pl. limbárițe
f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, ramificată, și cu flori albe sau trandafirii, ce crește prin locuri umede. /limbă + suf. ~ariță
pătlagini, s.f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albăstrui, folosite în medicină datorită unor calități expectorante și a unor proprietăți care accelerează cicatrizarea rănilor (Plantago); plantă care aparține acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.
s. (BOT.) 1. (Plantago major) (reg.) minciună, iarba-bubei, iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-mare, limba-boului, limba-oii, plăcințica-vacii. 2. (Plantago lanceolata) (reg.) căruțele (pl.), limbariță, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limba-șarpelui. 3. (Plantago media) (reg.) iarbă-de-cale, limba-mânzului, limba-oii. 4. (Plantago gentianoides) (reg.) limba-oii.
s. f. (sil. -tla-), g.-d. art. pătláginii; pl. pătlágini