definiția plantei definiție dex

plante, s.f. Nume generic dat organismelor vegetale, cu o organizare mai simplă decât a animalelor și care își extrag hrana prin rădăcini, caracterizându-se prin prezența clorofilei, prin faptul că membrana celulei este formată din celuloză și, în cazul speciilor superioare, prin alcătuirea corpului din rădăcină, tulpină și frunze; p. restr. vegetală, mai ales erbacee, cultivată de om sau care crește în mod natural și este utilă omului. – Din lat. planta, fr. plante.

plante, s.f. Față inferioară a piciorului, ușor boltită, care ia contact cu solul; talpa piciorului. – Din lat. planta, fr. plante.

s. vegetală, (înv.) sad. (Animale și ~e.)

s. v. talpă.

(bot., anat. ) s. f., g.-d. art. plántei; pl. plánte

f. Organism vegetal având corpul format, de obicei, din rădăcină, tulpină și frunze. ~e legumicole. ~e medicinale. ♢ ~e anuale plante cu ciclu de dezvoltare de un an. ~e bienale plante cu ciclu de dezvoltare de doi ani. ~e perene plante cu ciclu de dezvoltare de mai mulți ani. [G.-D. plantei] /<lat. planta, fr. plante

f. anat. (la om și la unele animale) Partea inferioară, ușor arcuită, a labei piciorului, care vine în atingere cu pământul și susține greutatea corpului în timpul mersului; talpă. [G.-D. plantei] /<lat. planta, fr. plante

s.f. Nume generic dat vegetalelor (ierburi, copaci, arbuști etc.). ♦ Iarbă, plantă erbacee. 2. (Anat.) Fața interioară a piciorului, talpa, laba, care ia contact cu pământul. [< lat. planta, cf. fr. plante].

s. f. I. nume generic dat vegetalelor. II. talpa piciorului. (< lat. planta, fr. plante)

s.f. – Talpa piciorului. Lat. planta (Tiktin). Apare numai la Dosoftei, sec. XVII. Ar putea fi cultism, dar cf. împlînta. E dubletul lui plantă, s.f., din fr. plante, der. planta, din fr. planter; plantator, s.m. (cultivator); plantație, s.f. (teren cultivat).