s.n. Aliaj de oțel cu conținut mare de nichel, din care se fac legăturile la electrozii becurilor electrice. – Din fr. platinite, germ. Platinit.
n. Aliaj de fier și de nichel, întrebuințat la fabricarea conductelor pentru aparatele cu vid și a lămpilor cu incandescență. /<fr. platinite, germ. Platinit
, platinituri, s.n. Aliaj de fier cu nichel, din care se fac legăturile la electrozii becurilor electrice. – Fr. platinite.
s. n. aliaj de oțel și nichel, la fabricarea electrozilor unor lămpi electrice, la unele piese de radio etc. (< fr. platinite)