plenipotențe, s.f. Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.
s. f. potență
f. 1) Potență deplină. 2) Împuternicire în baza căreia o persoană acționează într-o anumită problemă de stat. 3) Act prin care se acordă o astfel de împuternicire. /<it. plenipotenza
s.f. Putere deplină acordată cuiva pentru a trata o chestiune oarecare. [< it. plenipotenza].