pléscăi, vb. IV. Intranz. 1. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (în semm de plăcere); a pleoscăi. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscăi. 3. (Despre lichide, substanțe vâscoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Pleasc + suf. -ăi.
vb. 1. a clefăi, a molfăi, (rar) a clefeti, (reg.) a ciofăi, a murseca, a plescăni. (~ când mănâncă.) 2. a pleoscăi, (reg.) a plioscăni. (~ cu limba.) 3. a pleoscăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 4. a pleoscăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 5. a pleoscăi. (A ~ cu papucii, în mers.)
intranz. 1) A scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii (în semn de plăcere sau de uimire); a plesni din buze. 2) A mânca lacom, făcând zgomot cu limba și cu buzele; a clefăi. 3) (despre corpuri) A produce un zgomot caracteristic prin lovire de suprafața unui lichid; a face „pleosc”. Vâslele plescăie. 4) (despre lichide) A se lovi cu zgomot de ceva tare. Valurile plescăie. /pleasc + suf. ~ăi