, plase, s.f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ♢ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ♢ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așează în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și pentru a pune în evidență cu ușurință marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în evul mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ, în vechea împărțire administrativă a țării; ocol. III. (Rar.) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.
s. I. 1. fileu, rețea. (~ la un năvod.) 2. v. fileu. 3. fileu. (~ la jocul de tenis.) 4. (TEHN.) paravan. (~ la războiul de țesut.) 5. (TEHN.) plasa ițelor v. cocleți; ostrețe (pl.), (~ la războiul de țesut.) 6. v. păienjeniș. 7. v. sacoșă. II. (înv., în Mold.) ocol. (~ era o subdiviziune a județului.)
s. v. ascuțiș, categorie, călcâi, chip, fel, gen, jgheab, lamă, latură, limbă, mâner, neam, plaz, plăsea, soi, sort, specie, staul, streașină, talpă, tăiș, tip, varietate.
(împletitură, împărțire administrativă, tăiș) s. f., g.-d. art. plásei; pl. pláse
f. 1) Împletitură cu ochiuri mari, confecționată din fire groase (textile, sintetice sau metalice) având diverse întrebuințări; fileu. ♢ A prinde pe cineva în ~ a seduce pe cineva. 2) Obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură. [G.-D. plasei] /<sl. plasa
f. 1) (în evul mediu în Țara Românească) Parte dintr-o moșie cuvenită unui proprietar. 2) Subdiviziune administrativă în cadrul unui județ. [G.-D. plasei] /<sl. plasa
, pláse, plăși, plése, s.f. (înv. și reg.) 1. fel, gen, soi, categorie, clasă. 2. fel de mâncare (servit la masă). 3. latură (a unei figuri geometrice).
s.f. – Chelie, calviție. Sl. plĕsĭ (Miklosich, Lexicon, 578; Cihac, II, 262), cf. slov. plês, ceh. pleš. – Der. pleș, adj. (chel); pleșuv (var. pleșug, pleșiv), adj. (chel), cf. sl. plĕsivŭ, slov. plĕsiv; pleși (var. plesuvi), vb. (a pierde părul, a cheli); pleșuvie (var. pleșugie), s.f. (chelie). Cf. ALR, I, 12; circulă numai în V, NV și Mold.
, pleși, -e, adj., s.f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S.f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.
, pleși, -e, adj., s.f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S.f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.
n. 1) Parte a capului de pe care a căzut părul; chelie. 2) Suprafață de teren lipsită de vegetație. /<sl. plĕši