s.f. I. 1. Rămășițe de spice sau de păstăi rezultate din treieratul cerealelor sau al leguminoaselor. ♦ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare, de importanță; lucru de nimic. 2. Fig. Om de nimic; lepădătură, drojdia societății. II. (Iht.) Plevușcă. – Din sl. plĕva.
s. (pop.) vânturătură, (reg.) ciuruială, codină, târnomată, zoană, (prin vestul Transilv.) târn. (~ de la treieratul cerealelor.)
f. 1) Rămășițe constând din fărâme de spice, paie sau păstăi, provenite din treieratul cerealelor sau leguminoaselor (folosite în special ca furaj). 2) fig. (cu sens colectiv) Totalitate a elementelor degradate ale unei societăți; putregai; drojdie. /<sl. plĕva
s.f. – 1. Rămășițe de spice sau de păstăi, tărîțe. – 2. Drojdie, sediment. – Megl. pleavă. Sl. (bg.) plĕva „paie” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 263; Conev 72), cf. mag. polyva, sb. pleva, și plivi. – Der. plevaiță (var. pleviță), s.f. (Plantă, Xeranthemum annuum); plevniță, s.f. (magazie de pleavă), din sl. plĕvĭnica; plevos, adj. (tărîțos); plevușcă, s.f. (pește, Leucaspius delineatus; alevin; pești mici; gloată, plebe); pleviță, s.f. (plevușcă), în Munt., prin schimb de suf. al cuvîntului anterior (după Scriban, din sb. pijavica „lipitoare”); plimnicer(iu), s.n. (Trans., șopron), probabil în loc de *plevnicer, cf. pleșnicar.