plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ♢ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nici o piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumblá, primblá vb. I] – Lat. perambulare.
vb. 1. (prin Transilv.) a se șeităli, (Ban., Transilv. și Bucov.) a se șpațiri. (Toată ziua se ~.) 2. a colinda, a cutreiera, (fam.) a se plimbarisi. (Se ~ prin poieni.) 3. v. mișca.
tranz. 1) A face să se plimbe (însoțind). 2) (obiecte) A mișca (pe îndelete) într-o parte și în alta. ♢ A-și ~ ochii (sau privirile) a trece cu privirea în repetate rânduri. /<lat. perambulare
intranz. A se deplasa, fără grabă, dintr-o parte în alta (fără o țintă precisă). /<lat. perambulare
vb. – A umbla în voie dintr-un loc în altul. – Var. primbla, preumbla. Mr. priimnu, priimnare, megl. priamnu, priamnari. Lat. perambŭlāre (Pușcariu 1336; Rosetti, I, 170), cf. umbla. Cuvînt de uz general (ALR, I, 96), s-a păstrat numai în rom. – Der. plimb, s.n. (balustradă, parmalîc); plimbă, s.f. (Munt., stinghie în curte pe care se culcă găinile); plimbare (var. primblare, preumblare), s.f. (umblet în voie); plimbet, s.n. (rar, plimbare); plimbăreț, adj. (care se plimbă mult); plimbătoare, s.f. (closet).