, ploști, s.f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă atârnat de o curea. ♢ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alții. 2. (Înv.) Vas în care vânătorul își ținea praful de pușcă. 3. Vas făcut din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, în care urinează bolnavii imobilizați la pat. – Din bg., scr. ploska.
s. 1. (reg.) matara, (prin Ban. și Transilv.) buclie, ciutură, palască. (O ~ plină cu vin.) 2. urinar, (analogic) rață. (~ în care urinează bolnavii imobilizați la pat.)
f. 1) Vas mic (din lut ars, din lemn, din metal etc.), de obicei ornamentat, rotund și turtit, cu gât scurt și îngust, în care se ține o băutură. ♢ A umbla cu (sau a purta) ~sca cu minciuni a spune numai minciuni. 2) Vas plat (din metal, din sticlă, din material plastic etc.) cu gura largă, folosit pentru nevoile fiziologice de bolnavii ce nu pot coborî din pat. [G.-D. ploștii] /<bulg., sb. ploska
s.f. – 1. Vas rotund și turtit de metal sau de lemn. – 2. Corneci, vas cu praf de pușcă. – 3. Vas pentru urinat. – 4. (Arg.) Poșetă de damă. – 5. (Arg.) Țîță. – Mr. ploscă, megl. ploască. Sl. ploskŭ „turtit”, plovska „ploscă” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 266; Conev 64), cf. bg., sb., ceh. ploska, mag. palackz, ngr. πλόσϰα, alb. ploskë, tc. palaska (Miklosich, Fremdw., 118), cf. și palașcă, plașcă, ploșniță. – Der. ploscar, s.m. (fabricant de ploști din lemn; persoană care la nunți vizitează invitații oferindu-le de băut; flecar, palavragiu; Trans., par cu care se bate fînul în căpiță; Arg., borfaș, hoț de buzunare); ploscaș, s.m. (șarlatan, potlogar); ploșcașe, s.f. (intrigantă, tîrfă); ploscoană, s.f. (Trans., ploscă; căpiță). Ploscaș este explicat de Cihac, II, 263, ca o deformare din *plotcaș, cf. ceh. pletkar „intrigant”; dar cuvîntul sl. nu e sigur în rom. și sensul se înțelege ușor plecînd de la ploscar „persoană care merge din casă în casă să ducă vești”, cf. a umbla cu plosca „a pîrî, a țese intrigi”.