definiția plumbi definiție dex

plumbésc, vb. IV (înv.) 1. a plumbui, a sigila cu plumb. 2. a prăbuși, a dărâma.

s. f. + prep. + s. n.

(1) s.n., (2) plumbi, s.m., (3, 4) plumburi, s.n. 1. S.n. Element chimic metalic, moale și greu, maleabil, de culoare cenușie-albăstruie, lucios în momentul obținerii sau când este așchiat sau pilit proaspăt, rău conducător de căldură și de electricitate, folosit la fabricarea țevilor de canalizare și a tablelor pentru căptușirea unor aparate în industria chimică, la confecționarea plăcilor de acumulatoare etc. ♢ Loc. adv. Ca plumbul = greu. ♢ Apă de plumb = soluție bazică de acetat de plumb, cu gust dulce, întrebuințată în medicină, în industria textilă etc. 2. S.m. Glonț, proiectil. 3. S.n. Disc mic de plumb (1), cu care se sigilează colete, vagoane, saci etc.; pecete de plumb. ♦ Greutate de diferite forme, folosită ca lest. 4. S.n. (Reg.) Creion. ♦ (Reg.; și în sintagma plumb de placă) Condei special cu care se scria pe tăblițele de ardezie. – Lat. plumbum.

s. (CHIM.) (în alchimie) saturn, (reg.) pleu.

s. v. condei, creion, glonț, greutate, proiectil.

(glonț, greutate) s. m., pl. plumbi

(element chimic) s. n., simb. Pb

(pecete, condei) s. n., pl. plúmburi

m. 1) mai ales la pl. Proiectil mic de metal la armele manuale de foc; glonț. 2) Bucățică de metal moale, în formă de disc, folosită la sigilarea diferitelor obiecte sau mărfuri. 3) Greutate care servește ca lest. /<lat. plumbum

n. Metal greu și moale, cenușiu-albăstrui, foarte maleabil și ductil, având diferite întrebuințări (în industria chimică, la confecționarea acumulatoarelor etc.). ♢ Ca ~ul foarte greu. Apă de ~ soluție de acetat de plumb, întrebuințată, mai ales, în medicină. Alb de ~ ceruză. /<lat. plumbum

s.n. – 1. Metal lucios, cenușiu albastru. – 2. Fir de plumb (1), dreptar; disc de plumb, bici cu plumb etc. – 3. Muniție, glonț. – 4. Sigiliu, pecete. – 5. (Mold.) Creion, unealtă de scris pe tăbliță. – Mr. pl’umbu „glonț”. Lat. plumbum (Pușcariu 1343; Candrea-Dens., 1418; REW 6615), cf. alb. pljump (Philippide, II, 651), it. piombo, prov. plom, fr. plomb, sp. plomo, port. chumbo. – Der. plumbos, adj. (greu); plumbar, s.m. (lucrător în plumb, fîntînar, puțar); plumburiu, adj. (cenușiu); plumbui, vb. (a acoperi cu plumb; a sigila cu plumb; a plomba o măsea); plumbuitor, s.m. (sigilator); plomba, vb. (a astupa o carie dentară), din fr. plomber.