s. f., g.-d, art. pocâltírii; pl. pocâltíri
pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocâltésc, imperf. 3 sg. pocâlteá; conj. prez. 3 sg. și pl. pocâlteáscă
vb. – A se deșela, a se speti. Probabil din sl. pochilŭ „încovoiat”, dacă nu ne înșelăm glosîndu-l așa. Se folosește aproape exclusiv în expresia pocîltit de foame, pe care dicționarele o glosează de obicei „sleit de foame”. După Cihac, II, 268 și Scriban, din sl. poklati „a ucide”, dar der. este greoaie. – Der. pocîlteală, s.f. (anemie, demobilizare).