poieni, s.f. Suprafață de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci și acoperită cu iarbă și cu flori; luminiș. [Pr.: po-ia-. – Pl. și: poiene] – Din sl. poljana.
s. luminiș, (pop.) colnic, zariște, (prin Transilv.) pripor, (fig.) ochi. (O ~ de pădure.)
s. f., g.-d. art. poiénii/poiénei; pl. poiéni/poiéne
f. Teren fără copaci, acoperit cu iarbă și flori, dintr-o pădure; luminiș; colnic. [G.-D. poienei; Pl. și poeni] /<sl. poljana
s. v. brândușă.