polarizații, s.f. Stare a unui corp sau a unui sistem fizic care prezintă proprietatea de polaritate sau care a suferit o polarizare. ♢ Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus). Polarizația luminii = stare a unui fascicul luminos în care toate radiațiile electromagnetice componente au aceeași direcție de oscilație. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute la cercetarea în lumină polarizată a unui cristal birefringent cu ajutorul unui polariscop. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.
s. f. (sil. -ți-e), art. polarizáția (sil. -ți-a), g.-d. art. polarizáției; pl. polarizáții, art. polarizáțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) v. A POLARIZA și A SE POLARIZA. 2) Stare a unui corp înzestrat cu polaritate. /<fr. polarisation
s.f. (Fiz.) Polarizare. [Gen. -iei, var. polarizațiune s.f. / cf. fr. polarisation].
s. f. stare a unui corp care prezintă polaritate (1); polarizare. ♢ stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare. o ă luminii = ansamblul fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. (< fr. polarisation)