s.n. Poleire. – V. polei2.
poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.
adj. suflat, (reg.) poligit. (Obiecte ~.)
s. v. poleire.
s. n.