popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă.
intranz. A deveni popă; a se preoți; a se hirotonisi. /Din popă
tranz. 1) A face să se popească; a preoți; a hirotonisi. 2) pop. A însărcina cu o misiune ingrată; a boieri. /Din popă
s. (BOT.; Malva rotundifolia) (reg.) nalbă.
s. (BOT.; Malva rotundifolia) (reg.) nalbă.
(bot.) s. m.
(bot.) s. m.
expr. povestiri sau întâmplări știute de toată lumea.
s. v. curcubețea, curcubețică, mormoloc, piperul-lupului, popilnic, remf.
s. v. curcubețea, curcubețică, mormoloc, piperul-lupului, popilnic, remf.
popi, s.m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Grămadă de snopi sau de mănunchi de cânepă ori de alte plante, așezate în picioare ca să se usuce. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.
s.n. invar., adj. invar. 1. S.n. invar. Bucată de muzică ușoară cu temă și linie melodică inspirată din muzica folclorică. 2. Adj. invar. (În sintagma) Muzică pop = muzică ușoară sau rock, cu largă audiență la public. – Cuv. engl.
s. 1. (CONSTR.) pălimar, (pop.) popârțac, (reg.) poponeț. (~ de susținere a unui zid, a unui planșeu.) 2. v. proptea. 3. v. spetează. 4. (reg.) căpiță, ciuclă, poponeț. (Un ~ de in.)
m. 1) Stâlp la prispă sau la pridvor care susține streașina acoperișului; parmac. 2) Bucată de lemn în care se fixează batca sau nicovala. 3) Mănunchi de anumite plante (cânepă, in, stuf etc.) puse în picioare la uscat. /<bulg. pop
n. Formă de muzică ușoară inspirată din muzica folclorică. ♢ Muzică ~ creație de muzică ușoară care se bucură de mare popularitate la public. /Cuv. engl.
s.m. – 1. Grămadă de știuleți de porumb puși la uscat. – 2. Stîlp de lemn în pridvorul caselor țărănești. – 3. Axă a vîrtelniței. – 4. Proptea, reazem. Creație expresivă, cf. pup, dop, păp(ușe); ca în cazul acesta din urmă, pare să indice un obiect relativ nedefinit prin conturile sale sau o marionetă. Raportul cu popă „preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasă. – Der. din gr. ὐποπούς „înzestrat cu picioare” (Diculescu, Elementele, 469) e improbabilă. Der. popic (Mold. popică), s.n. (bucată mică de lemn cu diferite întrebuințări; pop de vioară), cu suf. dim. -ic (după Conev 60, din bg. pop); popicar, s.m. (jucător de popice); popici, s.n. (Olt., axul vîrtelniței); popou, s.n. (șezut, fund), cuvînt folosit de copii; poponete (var. poponeț), s.m. (șezut; hopa-mitică; marionetă, om de paie; sperietoare; lămpiță; volbură, Convolvulus arvensis; șobolan de cîmp, Mus silvaticus), a căror idee comună este cea de „marionetă șezînd în fund” (numele volburei vine din sb. poponac, care nu poate explica celelelte sensuri din rom., cf. Cihac, II, 278; după Conev 56, din bg. papunec); popondoc, s.m. (parmac); popîndoc, s.m. (șobolan de cîmp; Mold., copil, puști); popîndău (var. popînzoi, popînzac), s.m. (șobolan de cîmp; sperietoare); popîndac, s.n. (Mold., plavie, mușuroi la suprafața apei în terenurile mlăștinoase); popi, s.m. pl. (Mold., taftur), cf. pofi; popenchi (var. popinci), s.m. (ciupercă comestibilă, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea îl lega de sb. popič „ciupercă” și Scriban de rut. podpenka; popoța, vb. refl. (a se cocoța), cf. cocoța; împopoț(on)a, vb. refl. (a se găti), pe care Capidan, Dacor., II, 626 îl lega de pupă(za), pornind de o formă primitivă împupăza cf. DAR; popîc, interj. (exprimă ideea unei apariții neașteptate).
adj. inv., s. n. (muzică ușoară) de origine anglo-americană, cu largă audiență la public, din rock și din folk. (< amer. pop)
popi, s.m. 1. (Pop.) Preot. ♢ Expr. A plăti ca popă = a plăti sigur (și până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-și găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poți birui, înșela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales la forma negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ♢ Popa prostul = numele unui joc de cărți, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ♢ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-și ușor părerile, felul de a gândi sau de a acționa. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ.
s. 1. v. preot. 2. rege, rigă, (înv.) crai. (~ la jocul de cărți.) 3. (reg.) măgar. (Snopul de grâu numit ~.)
m. 1) (mai ales în biserica ortodoxă) Slujitor al cultului; preot. ♢ A da ortul (sau pielea) ~ii a muri. A-i merge (sau a i se duce) vestea ca de ~ tuns a se face cunoscut printr-o faptă reprobabilă. 2) Carte de joc pe care este reprezentat chipul unui bărbat în vârstă cu coroană; rege. 3) Piesa cea mai mare, care se pune în mijloc la jocul de popice. 4) pop. Snop care se pune cu spicele în jos în vârful clăii. [G.-D. popii] /<sl. popu
s.m. – 1. Preot. – 2. Rigă, la jocurile de cărți. – 3. Popicul mare. – 4. (Trans.) Snop care desăvîrșește stogul. – 5. (Bucov.) Post. – Megl. popă. Sl. popŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 277), din mgr. πάπας, cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol. pop. – Der. popă, s.f. (înv., călugăr); popesc, adj. (sacerdotal); popește, adv. (preoțește); popi, vb. (a se face preot, a intra în biserică, a se hirotonisi); popici, s.m. (Olt., preot tînăr); popie, s.f. (preoție); popime, s.f. (preoțime); popîrțac, s.m. (popoiac; par; stîrpitură); popoiac, s.m. (preot tînăr); protopop, s.m. (protoiereu), din mgr. πρωτοπαπᾶς, în parte prin intermediul sl. protopopŭ; protopopeasă, s.f. (nevastă de protopop); protopopie, s.f. (protoierie); răspopi, vb. (a părăsi preoția), cf. sb. raspopiti; răspopă, s.m. (preot dat afară din sau care a abandonat preoția).