s.n. Pulbere fină de făină care se formează în timpul măcinatului și care se depune pe pereți și pe toate obiectele din moară; p. gener. pulbere albă, strat subțire (mai ales de zăpadă) care acoperă un obiect. ♦ Fig. Superficialitate, spoială (dovedite în efectuarea unei munci). – Din ngr. paspáli, scr. paspalj.
n. 1) Pulbere de făină care se depune în timpul măcinatului pe obiectele din jur. 2) Strat subțire (de ceva) care acoperă un obiect. 3) v. POSPĂIALĂ. /<ngr. pospáli, sb. pospalj
s.n. – 1. Praf (de făină). – 2. Aparență, lustru. – Mr. păspalu, megl. păspal’. Gr. și ngr. παστάλη (Miklosich, Etym. Wb., 233; Vasmer, Gr., 112; Scriban), cf. sb., cr. paspalj, paspalja. Der. din sb. posypati „a stropi” (Cihac, II, 213; Tiktin), din sb. (Candrea) sau din bg. paspali (Conev 87) pare mai îndoielnică. – Der. pospăi, vb. (a acoperi superficial, a presăra; a străluci la suprafață, a se preface), în care ar putea să fi intervenit sl. posypati, posypają „a presăra”; pospăială, s.f. (lustru).