postpuneri, s.f. Procedeu sau fenomen gramatical prin care anumite părți de vorbire cu rol de determinant se plasează în frază după părțile de vorbire pe care le determină (uneori făcând corp comun cu acestea); postpoziție. – V. postpune.
s. f. (sil. mf. post-), g.-d. art. postpúnerii; pl. postpúneri
s.f. Procedeu gramatical prin care anumite particule, sufixe etc. cu rol de determinant se plasează în frază după părțile de vorbire pe care le determină (făcând uneori corp comun cu acestea). [< postpune].
s. f. atașare a unui cuvânt, a unei silabe, particule neaccentuate la cuvântul precedent; encliză, postpoziție. (< postpunere)
postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune).
vb. (sil. mf. post-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 sg. și pl. postpúnă; part. postpús
tranz. lingv. (morfeme, cuvinte sau propoziții) A plasa în urma unei alte unități de același fel. /post- + a pune
vb. III.tr. A folosi procedeul postpunerii. [P.i. postpún. / după fr. postposer].
vb. tr. a folosi procedeul postpunerii. (după fr. postposer)