poteci, s.f. Drum foarte îngust la țară, la munte, în pădure etc., pe care se poate merge numai pe jos; cărare; p. gener. drum, cale. ♢ Expr. Pe toate potecile = peste tot, în orice loc, pretutindeni. A ști toate potecile = a cunoaște secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe potecă = a fi sincer, a vorbi deschis. [Var.: (reg.) potícă s.f.] – Din bg. păteka.
s. v. cale, drum, pas, strâmtoare, trecătoare.
f. Drum îngustat pe care se merge pe jos; cărare. ♢ Pe toate ~cile pretutindeni. A ști toate ~cile a) a cunoaște bine locul; b) a ști bine și amănunțit ceva. A-i ști cuiva ~cile a ști secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe ~ci a vorbi direct, fără aluzii. /<bulg. păteka
s.f. – Cărare, drum îngust. – Var. Mold. potică, Banat poteacă. Bg. pătek (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 281; Pascu, Arch. Rom., IX, 303), din sl. tešti „a alerga”, cf. slov. potek „curs, mișcare”. – Der. potecuță, s.f. (diminutiv al lui potecă); potecaș, s.m. (grănicer, corp organizat în Munt. în 1834).