, povéți, s.f. (înv.) adăpost rudimentar (pe lângă o stână).
, povețe, s.f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ♢ Loc. adj., adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumează, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”.
s. v. călăuză, comandă, conducere, îndrumător, povățuitor, sfătuitor, sfetnic, șefie.
f. Învățătură menită să călăuzească pe cineva în diverse situații; sfat; îndrumare. ~ părintească. ♢ De ~ ca îndrumare. /<pol. powodica
s.f. – 1. (Înv.) Călăuzitor, persoană care conduce. – 2. (Înv.) Acțiunea de a îndruma. – 3. Sfat, îndemn, orientare. Sl., cf. pol. powodca „călăuză”, rus. povodec „călăuză”, bg. povodica, din sl. povesti, povedą „a conduce” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 284; Weigand, BA, III, 109). Pentru fonetism (povață), cf. Graur, BL, III, 47. Legătură cu sl. pavĭcĭ „drum” (Crețu 358) este improbabilă. – Der. povăț, s.n. (Mold., sfat); povățui, vb. (a sfătui; a conduce, a călăuzi); povățuitor, s.m. (înv., comandant; sfetnic).