prádă (prắzi),
s.f. –
1. Jaf,
furt,
prădăciune. –
2. Captură,
lucruri furate. –
3. Victimă;
jucărie. – Mr.
pradă. Lat.
praeda (Pușcariu 1367;
Candrea-
Dens., 1436; REW 6174), cf. it.
preda, prov., sp.
presa, fr.
proie, cat.,
port.
prea. – Der.
prăda, vb. (a
jefui, a
fura), mr.
(m)prad, (m)prădare,
poate reprezentant direct al lat.
praedāre (Pușcariu 1366;
Candrea-
Dens., 1435; REW 6715), cf. it.
predare,
port.
prear, v. fr.
preer;
prădăciune, s.f. (
jaf), din lat.
praedacionem (Pușcariu 1368;
Candrea-
Dens., 1437; REW 6716), sau mai
probabil der.
intern (Rosetti, I, 159);
prădător, adj. (
jefuitor), din lat.
praedator (Pușcariu 1369;
Candrea-
Dens., 1438; REW 6717), sau mai
probabil der.
intern;
prădalnic, adj. (
jefuitor). – Din
rom.
provine rut.
prejda, prejdowaty (Miklosich,
Wander., 18;
Candrea,
Elemente, 408). Cf.
prădui.