s.f. Spațiu care înconjoară pe cineva sau ceva, loc sau regiune din apropierea sau din vecinătatea cuiva; împrejurime, vecinătate. ♢ Loc. adj. Din (sau de prin) preajmă = a) (local) din apropiere, din jurul; b) (temporal) din ajun(ul), dintr-un timp apropiat. ♢ Loc. adj. În (sau prin) preajmă sau (loc. prep.) în (sau prin) preajma... = a) (local) împrejur(ul), primprejur(ul), în apropiere(a)...; b) (temporal) în ajun(ul), într-un timp apropiat de... ♢ Loc. prep. Din (sau de prin) preajma = din apropierea..., de lângă... ♢ Expr. A umbla în (sau prin) preajma cuiva = a umbla după cineva, a se ține de cineva, a da târcoale cuiva. [Var.: (reg.) préjmă, príjmă s.f., preajm s.n.] – Cf. sl. prĕždĩ.
f. Loc în apropiere; împrejurime; vecinătate. ♢ Din (sau de prin) ~ (sau ~a) a) de lângă; din apropiere; b) din ajun sau dintr-un timp apropiat. În ~a în jurul; în apropierea. /cf. sl. prĕzdinja
s.f. – Apropiere, împrejurimi. În preajma, aproape de; în jur de; circa. – Var. prejmă, prejmet. Origine necunoscută. S-a gîndit la sl. prĕmo „din regiune” (Cihac, II, 288), cu j de la jur (Iordan, Dift., 78); la sl. préžda „înainte” (Miklosich, Etym. Wb., 241), preždinu „înainte” (Weigand, Jb., XIV, 111), sau la sl. sŭ prežda „dinainte”; dar nici una dintre aceste explicații nu este satisfăcătoare fonetic. – Der. împrejmui, vb. (a încercui); împrejmuire, s.f. (cerc; gard; regiune); împrejmuitor, adj. (vecin cu).