préget, vb. I. Intranz. (Pop.) A sta pe gânduri înainte de a face ceva; a șovăi, a ezita, a se codi; p. ext. a întârzia, a zăbovi, a se lenevi, a sta inactiv. – Probabil lat. *prigitare.
intranz. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a șovăi; a ezita. /< lat. prigitare
vb. – 1. A se îndoi, a ezita, a pierde timpul, a șovăi. – 2. A întîrzia. Lat. pῑgritāri, prin intermediul unei forme cu metateză, *prigitare (Candrea-Dens., 1440; Candrea, Rom., XXXVI, 325; REW 6492). Der. din lat. *prae-ăgῑtāre (Scriban) este mai puțin probabilă. – Der. preget, s.n. (îndoială, șovăire; lene); pregetător, adj. (încet, întîrziat, leneș).