definiția pribeagă definiție dex

pribegi, -ge, adj., s.m. și f. 1. Adj., s.m. și f. (Persoană) care merge din loc în loc fără a avea o țintă sau o treabă precisă; hoinar; străin. ♦ (Om) refugiat, fugar, emigrant. 2. Adj. Singur, izolat, răzleț. – Din sl. prĕbĕgŭ.

adj., s. 1. adj., s. hoinar. 2. adj. v. răzleț. 3. s. v. refugiat. 4. adj., s. v. exilat. 5. s., adj. v. emigrant. 6. adj., s. străin, (înv.) nemernic, venit, (slavonism înv.) proidit. (E ~ pe la noi.)

s. v. haiduc.

adj. m., s. m., pl. pribégi; f. sg. pribeágă, pl. pribége

(~égi, ~ége) 1) și substantival (despre persoane) Care și-a părăsit locurile natale, rătăcind printre străini. 3) și substantival Care umblă mult și fără rost; vagabond; hoinar. 3) și fig. Care este singur; solitar. /<sl. prĕbĕgu

adj. – 1. Rătăcitor, hoinar. – 2. Dezrădăcinat, exilat. – Var. Mold. pribag. Sl. prĕbĕgŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 40), cf. slov., mag. pribeg, „fugar”. – Der. pribegi, vb. (a rătăci, a emigra); pribegie, s.f. (exil, părăsire voită a locului natal).