priințe, s.f. (Pop.) 1. Atitudine favorabilă; bunăvoință, simpatie, prietenie. ♢ Expr. A fi (cuiva) cu priință = a fi devotat, credincios (cuiva), a fi de partea cuiva. 2. Folos, ajutor, serviciu. ♢ Loc. adj. De (sau cu) priință = folositor. – Prii + suf. -ință.
s. v. amabilitate, bunăvoință, cinste, credință, devotament, fidelitate, folos, îngăduință, înțelegere, mărinimie, milă, necesitate, serviabilitate, serviciu, statornicie, trebuință, utilitate.