pripasuri, s.n. 1. (Înv. și pop.) Pui de animal domestic. 2. (Pop.; în loc. adj.) De pripas = a) (despre animale domestice) care rătăcește de colo până colo, fără stăpân; p. ext. luat drept zălog, drept garanție (până la recuperarea pagubei produse în semănături străine); b) (despre copii) părăsit, abandonat; p. ext. nelegitim; c) (despre oameni) venit din altă parte; străin, venetic. 3. (Reg.) Despăgubire plătită pentru o vită care a produs stricăciuni în semănături străine. – Din sl. pripasŭ.
s.n. – 1. (Rar) Pui de animal. – 2. (În expresia de pripas) Fără stăpîn, rătăcitor, se spune mai ales despre animale; abandonat, părăsit. – Var. Banat, Trans., pripaș. Sl. pripasŭ „făt” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 211; Conev 68). – Der. pripăși, vb. (a adopta, a crește un copil abandonat; refl., a se adăposti, a se oploși; refl., a se stabili, a se fixa). Cf. Pintea, Cercetări istorice,, XIII, 155.