privez, vb. I. Tranz. (Livr.) A împiedica pe cineva să se bucure de un avantaj, de un drept care i se cuvine, de ceva necesar. ♦ Refl. A renunța (de bunăvoie sau constrâns la ceva necesar) la un bun sau la un drept. – Din fr. priver, lat. privare.
tranz. (persoane, lucruri etc.) A face să nu (mai) beneficieze de ceva inerent și necesar; a lipsi. ~ de drepturi. /<fr. priver, lat. privare
vb. – A (se) lipsi. Fr. priver. – Der. privat, adj., din fr. privé; privată, s.f., din fr. privé; privați(un)e, s.f., din fr. privation; privatist, s.m. (înv., Trans., persoană care-și face studiile în particular).
vb. I. tr. A lipsi (pe cineva de ceva), a lua dreptul, putința (cuiva) de a beneficia de ceva. [< fr. priver, it., lat. privare].