probatorii, s.n. adj. 1. S.n. Procedură de culegere a probelor (1) în justiție; totalitatea probelor adunate și prezentate într-un litigiu. 2. Adj. Probator. – Din lat. probatorium.
adj. m. [-riu pron. -riu], f. probatórie (sil.-ri-e); pl. m. și f. probatórii
s. n. [-riu pron. -riu], art. probatóriul; pl. probatórii, art. probatóriile (sil. -ri-i-)
(~i, ~e) Care probează; care poate dovedi. Argumente ~i. /<lat. probatorius, ~a, ~um
n. Totalitate a probelor prezentate într-un litigiu. /<lat. probatorius, ~a, ~um
adj. Care este propriu să dovedească ceva. // s.n. Procedură de culegere a probelor în justiție. [Pron. -riu, var. probator, -oare adj. / cf. fr. probatoire].