prodíg, vb. I. Tranz. (Livr.) A cheltui fără măsură, a risipi; a acorda cu generozitate, a dărui din belșug. – Din fr. prodiguer.
vb., ind. prez. 1 sg. prodíg, 3 sg. și pl. prodígă
vb. tr. a da cu generozitate; a risipi. (< fr. prodiquer)
prodigi, -ge, adj. (Livr.) Risipitor, cheltuitor. – Din fr. prodigue, lat. prodigus.
adj. (Liv.) Risipitor, cheltuitor. [< fr. prodigue, cf. lat. prodigus].
adj. risipitor, cheltuitor. (< fr. prodigue, lat. prodigus)