vb., ind. prez. 1 sg. psihanalizéz, 3 sg. și pl. psihanalizeáză
s.f. 1. Ansamblul concepțiilor lui Freud privind viața psihică conștientă și inconștientă, după care tendințele sau dorințele profunde ale individului vin în conflict cu convingerile sale morale și sunt alungate în subconștient, de unde tind să reapară sub o formă travestită. 2. Metodă de analiză psihologică și de tratament al bolilor neuropsihice, care își propune, prin diverse probe (asociații de cuvinte, relatări de vise, interpretări de figuri confuze etc.), să descopere cauzele nevrozelor și psihozelor și să vindece aceste boli. – Din fr. psychanalyse.
s. (PSIH.) freudism, psihologie abisală.
s. f. (sil. mf. psih-), g.-d. art. psihanalízei
f. 1) Doctrină psihologică, elaborată de S. Freud, care aduce în centrul atenției procesele psihice inconștiente. 2) Metodă de cercetare a proceselor psihice profunde ale inconștientului și de tratament al bolilor neuropsihice. [G.-D. psihanalizei] /<fr. psychanalyse
s.f. 1. Teorie psihologică și tehnică psihoterapică enunțată de Sigmund Freud, bazată pe analiza proceselor psihice inconștiente și pe conflictul dintre diferitele sfere ale psihicului (eul și libidoul). V. freudism. 2. Metodă de tratament al bolilor neuropsihice, bazată pe asociația liberă (bolnavul trebuind să relateze tot ce-i trece prin minte fără nici o reținere), pe analiza viselor și a unor reacții automate, în aparență neînsemnate. [< fr. psychanalyse, cf. gr. psyche – suflet, analysis – analiză].
s. f. concepție psihologică a lui Freud și a adepților săi, care își propune să dezvăluie rolul diverselor niveluri ale psihicului și dinamica raporturilor dintre conștient, inconștient, subconștient, afirmând că dorințele care vin în conflict cu normele sociale și cu principiile morale ale persoanei sunt supuse refulării și alungate în subconștient; freudism. ♢ metoda psihoterapeutică corespunzătoare. (< fr. psychanalyse)