s.f. 1. Știință care se ocupă cu studiul proceselor și al particularităților psihice. 2. Totalitatea fenomenelor psihice care caracterizează un individ sau o colectivitate; concepție, mentalitate. 3. Totalitatea proceselor psihice care condiționează o activitate. – Din fr. psychologie
s. 1. v. mentalitate. 2. psihologia limbajului v. psiholingvistică; psihologia lingvistică = psihologia limbajului; psihologie abisală v. psihanaliză; psihologie animală v. zoopsihologie; psihologie fiziologică v. psihofiziologie.
s. f., art. psihología, g.-d. psihologíi, art. psihologíei
f. 1) la sing. Știință care se ocupă cu studiul psihicului omenesc. 2) Ansamblu de fenomene care caracterizează o persoană sau o colectivitate; mentalitate. /<fr. psychologie
s.f. 1. Știință care are ca obiect studierea activității psihice a omului, a stării și a însușirilor sale psihice. 2. Structura psihică a unui individ, a unei colectivități. ♢ Psihologie socială = latură a vieții sociale a societății care, împreună cu ideologia și cu științele naturii, alcătuiește conștiința socială; psihologia artei = disciplină care își propune examinarea structurilor psihologice definitorii pentru crearea și receptarea valorilor artistice. [Gen. -iei. / < fr. psychologie, cf. gr. psyche – suflet, logos – studiu].
s. f. 1. știință care studiază psihicul, legitatea proceselor și a însușirilor psihice ale persoanei. 2. totalitatea fenomenelor psihologice de grup care se manifestă într-o comunitate socială dată. ♢ disciplină care studiază fenomenele de conștiință socială; psihosociologie. 3. totalitatea proceselor psihice care condiționează o activitate. 4. ~ animală = zoopsihologie. (< fr. psychologie)