s. pici, prichindel, țânc, (reg.) pricolici, (fam.) zgâmboi, (fig.) năpârstoc. (Un ~ de vreo 5 ani.)
s.m. – 1. (Înv.) Pederast, sodomit. – 2. Tînăr, flăcău, copil. – Var. pușchi. Mr. puștu „golan”, megl. pușt. Tc. pușt „desfrînat” (Șeineanu, II, 298; Tiktin; Ronzevalle 60), cf. ngr. πούστης, alb., bg., sb. pušt (după Cihac, II, 301, rom. ar proveni din sb., căci autorul îl consideră drept cuvînt autentic sl.). Cu sens injurios s-a pierdut aproape complet în limba actuală, dar mai este evident la Alecsandri. – Der. puștan, s.m. (tînăr, copil); puștancă, s.f. (fată); puștime, s.f. (mulțime de copii); pușlău, s.m. (leneș, puturos), probabil în loc de *puștlău, cu suf. expresiv, ca în fătălău, bătălău; pușlanie, s.f. (lenevie; trîndăvie); pușlama, s.f. (leneș, puturos; golan), a cărui der. nu este clară, probabil direct dintr-un cuvînt tc. neatestat.
expr. care naiba?
pușc, vb. I. Tranz. și intranz. (Înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușcă.
puști, s.f. 1. Armă de foc portativă și individuală cu patul de lemn și cu țeava lungă. ♢ Pușcă-mitralieră = pușcă la care încărcarea și descărcarea se execută automat. Pușcă de soc = pușcoci. ♢ Expr. (Adverbial) Gol pușcă = a) complet dezbrăcat, în pielea goală; b) fără avere, sărac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pușcă = a se duce (sau a trece etc.) în mare viteză (și de-a dreptul). 2. (Înv.) Tun. 3. (Bot.; în compusul) Pușca-dracului = plantă erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. pușka.
f. 1) mil. Armă de foc individuală, cu țeava lungă și cu patul de lemn. ♢ ~ antitanc pușcă de calibru mare, folosită contra tancurilor. ~-mitralieră pușcă la care încărcarea și tragerea se fac în mod automat. Gol ~ (sau pistol) v. PISTOL. A trece (sau a se duce) ~ a trece (sau a se duce) cu mare viteză. 2) înv. Armă de artilerie care arunca proiectile grele pe o traiectorie întinsă. [G.-D. puștii] /<ung. puska
s.f. – 1. (Înv.) Tun. – 2. Armă. – 3. Fuituială. – 4. (Înv.) Pompă de incendiu. Sl. pušĭka (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Miklosich, Fremdw., 120; Conev 122); cf. alb. puškë, bg., rus. puška, pol. puszka, sb., mag. puska, țig., sp. pusca (Besses 136). – Der. pușca (var. împușca), vb. (a trage cu pușca; a ucide cu foc de armă); (îm)pușcă’n lună, s.m. (haimana, golan; hoț, bandit); (îm)pușcătură, s.f. (foc de pușcă); pușcar, s.m. (înv., tunar, artilerist); pușcări, vb. (a trage, a descărca o armă de foc); pușcărire, s.f. (împușcătură); pușcaș, s.m. (înv., tunar; înv., corp de 500 de soldați infanteriști sub comanda marelui armaș; trăgător; vînător înarmat cu o pușcă); pușcoci (var. pișcoci, pușcoace, pișcoace), s.n. și f. (pușcă veche, jucărie ca o pușcă); pușcărie, s.f. (înv., artilerie; închisoare, ocnă); pușcăriaș, s.m. (deținut); pușcuță, s.f. (pușcă; cușcă); pușculiță, s.f. (pușcă mică; vas mic cu bani). Nu e sigur dacă pușcărie „temniță” trebuie explicat prin faptul că vreun depozit sau cazarmă de artilerie ar fi servit la închisoare (Tiktin); mai probabil în acest cuvînt se păstrează, ca în pușcuță și pușculiță, semantismul primitiv din sl. cf. v. germ. buhsa „cutie”, gr. πυξίς „cutie, țarc”. Bg. puškaria provine din rom. (Capidan, Raporturile, 234).
s. f. (sil. -tra-li-e-), g.-d. art. púștii-mitraliére; pl. puști-mitraliére
s. f. (sil. -tra-li-e-), g.-d. art. púștii-mitraliére; pl. puști-mitraliére