, puricári, s.m. și puricáre,, s.n. 1. (s.m.; reg.) hoț. 2. (s.n.; pop. și fam.) degetul gros al mâinii; policar.
puricări, s.f. Acțiunea de a (se) purica și rezultatul ei. – V. purica.
puricării, s.f. (Rar) Mulțime mare de purici. [Var.: purecăríe s.f.] – Purice + suf. -ărie.
s. f., art. puricăría, g.-d. puricăríi, art. puricăríei